Precum și noi iertăm greșiților noștri – emiterea și încasarea unor facturi cu evidențierea sumei reprezentând TVA de către un neplătitor de TVA reprezintă infracțiunea de înșelăciune…
UPDATE: La 10.04.2020 Judecatoria Iași a admis plângerea împotriva soluție de clasare pe motiv că fapta nu ar fi prevăzută de legea penală, contrazicând astfel soluția aberantă a parchetului. Doar că, faptele fiind din 2010, constată intervenția prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea de înșelăciune. Cu alte cuvinte, operația a reușit, pacientul a murit.
… precum și noi iertăm greșiților noștri
Din dorința de a-mi dezvolta vocabularul în limba italiană, mă uit pe netflix la filme italiene. În felul ăsta am reușit să văd filmul “Ne iartă nouă datoriile noastre” (Forgive Us Our Debts). Este despre recuperatori de creanțe din Italia și modul în care operează pentru a-și atinge scopul.
La un moment dat în timpul filmului se face o paralelă între recuperatori și rugăciunea Tatăl nostru. Concluzia e că nu poţi avea pretenția ca Dumnezeu să îți ierte păcatele câtă vreme tu nu poți ierta datornicilor tăi.
M-am gândit destul de mult la asta în contextul în care din 8 articole scrise până acum pe acest blog, 6 sunt cu tentă negativă, generate de modul în care instituțiile statului acţionează în anumite cazuri determinate.
În plus, pentru că o soluție din 11.11.2019 m-a făcut să petrec încovoiat următoarele 24 de ore (durerea de stomac era insuportabilă), dilema era cu atât mai mare: cum pot cere iertare dacă eu nu pot ierta?!
Potrivit învățăturii creștine făcătorii de rele nu ştiu niciodată ce fac, prin urmare se impun a fi mereu iertați.
Așadar iertăm, dar nu tăcem.
Tăcerea noastră va duce la aprecierea greșelilor / ignoranței / nepăsării ca fiind soluția corectă.
Iar pentru că un îndemn fără acțiune nu înseamnă mare lucru, o sa încerc să nu tac și să scriu mult mai des decât am făcut-o până acum.
Astăzi o speță din Moldova.
Teoria (dătătoare de speranță)
Înainte de a începe să-şi exercite funcţia, judecătorii şi procurorii depun următorul jurământ: “Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a judecătorilor şi procurorilor şi este facultativă. (art. 34 alin. 1 din LEGEA nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor)
Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. (art. 244 alin. 1 Codul penal)
Practica (ne omoară)
Nu sunt specializat în drept penal. Apreciez însă că pentru a interpreta corect faptele următoare nici măcar nu trebuie să fii jurist.
În perioada august – noiembrie 2010 un furnizor de materiale emite facturi în cuantum de circa 2,5 milioane lei, din care 450.000 lei TVA. Toate facturile sunt achitate integral de către beneficiar.
În urma unui control efectuat de către ANAF, în iulie 2013 beneficiarul află că furnizorul nu era plătitor de TVA. Prin urmare nu avea dreptul de a deduce TVA aferent facturilor emise de furnizor.
Ulterior, în urma unei cereri de chemare în judecată, în ianuarie 2014 furnizorul este obligat să restituie beneficiarului contravaloarea TVA.
În octombrie 2014 furnizorul întră în faliment. Prejudiciul nu se recuperează.
În acest context, în aprilie 2015 beneficiarul formulează plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de înşelăciune împotriva asociaților și administratorilor furnizorului.
În august 2019 parchetul dispune clasarea plângerii. Pentru a motiva această soluție se susține în esență că beneficiarul trebuia să ia măsurile necesare de verificare a partenerului de afaceri în sensul dacă este sau nu este plătitor de TVA. În plus, TVA nu reprezintă beneficiul operatorului economic, ci, prin realizarea tranzacției, generează în sarcina lui o obligație fiscală, deci nu e pagubă în înțelesul legii penale din perspectiva infracțiunii de înşelăciune.
Soluția este confirmată de către prim-procuror.
Ce va decide oare instanța?
În ianuarie 2020 urmează să se pronunțe un judecător pe această speță. Până atunci nu pot să nu scot în evidență următoarele:
- inducerea în eroare cu privire la faptul că furnizorul este înregistrat ca plătitor de TVA s-a realizat prin prezentarea Certificatului de înregistrare în scopuri de TVA și prin emiterea facturilor cu evidențierea sumelor distincte ce urmau a fi achitate cu titlu de TVA;
- abia prin OUG nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal se decide că ANAF organizează Registrul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 şi Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153 a fost anulată. Implementarea registrelor s-a făcut la nouă luni de la publicarea OUG 125/2011;
- aceste registre nu existau în anul 2010 (când au fost emise facturile de către furnizor) astfel că era practic imposibil de verificat în timp util realitatea înregistrării, motiv pentru care beneficiarul s-a bazat pe Certificatul comunicat de către reprezentanții furnizorului;
- beneficiarul plătește lunar sute de facturi, astfel că neexistând respectivele registre în anul 2010, pentru a verifica realitatea înregistrării ar fi trebuit ca înaintea fiecărei plăți să facă o cerere către ANAF, care să îi comunice în 30 de zile dacă respectivul cod de TVA este valabil sau nu, neavând nicio certitudine că de la data trimiterii răspunsului și până la data primirii acestuia de destinatar situația nu s-a schimbat!!!
Pe logica asta:
- nu poți reclama distrugerea dacă ai parcat într-o zonă rău famată,
- nu poți reclama violarea secretului corespondenței dacă nu ai cheie la cutia poștală, sau mai rău dacă nu ai cutie poștală,
- nu poți reclama furtul dacă nu ai încuiat ușa.
Despre onoare, conştiinţă şi imparțialitate
Nu știu dacă se va schimba mare lucru, însă eu de azi îmi voi întemeia în drept orice cerere adresată instanțelor și/sau parchetelor și pe prevederile art. 34 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 – jurământul magistraților:
Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!
