Curtea de Apel Târgu Mureș a comunicat zilele trecute motivarea Deciziei nr. 255/R/24.06.2020 prin care se respinge ca neîntemeiat recursul formulat împotriva Sentinței nr. 485/11.10.2019 a Tribunalului Mureș.
Prin această decizie se confirmă practic legalitatea și temeinicia soluției de anulare parțială a PUG Târgu Mureș
Am mai scris pe această temă prima dată la 24.09.2019. După care am revenit la 11.10.2019 și 25.06.2019. Motivarea oferită de către Curtea de Apel Târgu Mureș impune însă o nouă intervenție.
Înlocuirea primarului Municipiului Târgu Mureș nu a adus practic nicio schimbare, astfel că presimt și alte intervenții pe această temă.
Opinia Tribunalului Mureș
Prin Sentința nr. 485/11.10.2019 a Tribunalului Mureș se admite acțiunea în contencios administrativ în sensul anulării parţiale a HCL nr. 257/19.12.2002 privind aprobarea Planului Urbanistic General al Municipiului Târgu Mureş. Se decide astfel eliminarea din conţinutul documentaţiei PUG a drumului propus pe terenurile reclamanților şi a interdicţiei de construire instituită.
De asemenea, Primarul Municipiului Târgu Mureș este obligat la emiterea unor Certificate de Urbanism fără menţiunea interdicției de construire.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Mureș reține în esență următoarele:
« (…) tribunalul apreciază că procedura de instituire a interdicţiilor de construire prin PUG și RLU încalcă în mod grav dreptul de proprietate privată al reclamanţilor, drept fundamental garantat de art. 44 din Constituția României și art. 1 Protocol 1 din Convenție. Prin desenarea pe planșele PUG a traseului unui viitor drum public pe terenul reclamanților s-a instituit în sarcina acestora o servitute legală fără respectarea prevederilor Legii nr. 33/1994 și cu nerespectarea art. 44 alin. (3) din Constituție.
Deși din perspectiva pârâţilor din prezenta cauză ingerința în dreptul de proprietate al reclamanţilor vizează un scop legitim, respectiv dezvoltarea urbanistică armonioasă a orașului, aspect în privința căruia municipalitatea are o marjă largă de apreciere, restricţiile de construire pe terenurile reclamanţilor nu îndeplinesc exigențele de legalitate și proporționalitate. Legalitatea presupune ca ingerința să fie prevăzută de o lege în sensul Convenției, iar legea trebuie să fie accesibilă, precisă și previzibilă. Suplimentar, ingerința trebuie să respecte raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, iar inexistența unei juste şi prealabile despăgubiri drept contrapartidă a ingerinței, ridică standardul proporționalității.
Apărarea pârâţilor în sensul că nu există o privare de proprietate pentru că dreptul de proprietate al reclamanților va fi afectat numai după realizarea procedurilor de expropriere, va fi înlăturată ca neîntemeiată, întrucât privare de proprietate nu presupune în accepţiunea Convenţiei numai contestarea dreptului, ci și imposibilitatea exercitării chiar şi a unuia din atributele lui, respectiv posesia, folosinţa şi dispoziţia.
Practic, prin interdicția indicată în certificatul de urbanism, bunurile pe care le dețin reclamanții devin goale de conținut, putând fi folosite numai pentru asigurarea funcțiuni de stradă publică stabilită prin PUG, proprietarii nemaiputând dispune liber de bunul lor în sensul utilizării, ipotecării, donării, vânzării, cedării sau transmiterii pe cale succesorală, atâta vreme cât oricare dintre operațiunile indicate ar privi un drept precar de proprietate, care, dacă ar putea fi transmis, transmiterea s-ar face la un preț inferior prețului unuia similar neafectat de interdicții. Astfel, interdicția de construire atrage şi pierderea posibilității de a vinde imobilele în condiții normale de piață, deși lasă intact, din punct de vedere juridic, dreptul celor interesați de a dispune de bunurile lor și de a le folosi.
Ceea ce este important de reţinut este faptul că pârâţilor din prezenta cauză nu li se reproşează exercitarea dreptului de apreciere cu privire la oportunitatea soluţiilor propuse prin actul administrativ atacat, ci inerţia în care s-au aflat în perioada celor 16 ani care au trecut de la aprobarea PUG – ului, perioadă în care datorită faptului că nu s-au finalizat procedurile de expropriere, reclamanţii au fost în mod grav afectaţi în exercitarea prerogativelor dreptului lor de proprietate.»
Întreaga motivare o găsiți aici.
Opinia Curții de Apel Târgu Mureș
Prin Decizia nr. 255/R/24.06.2020 a Curții de Apel Târgu Mureș se respinge ca neîntemeiat recursul formulat împotriva Sentinței nr. 485/11.10.2019 a Tribunalului Mureș. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Târgu Mureș reține în esență următoarele:
« (…) Curtea reţine că în principiu o interdicţie temporară de construire nu constituie prin ea însăşi o prevedere nelegală şi poate fi justificată pentru luarea unor măsuri ulteriore în vederea dezvoltării unei localităţi.
Totuşi, fără îndoială reprezintă o măsură de restrângere a exerciţiului dreptului de proprietate, deoarece terenul devine neconstruibil şi implicit i se diminuează valoarea, atât din punct de vedere economic cât şi practic, iar această măsură de restrângere trebuie să respecte anumite condiţii detaliate atât în legislaţia internă cât şi în dreptul şi jurisprudenţa europeană.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat prin mai multe hotărâri în litigii în care persoane private reclamau faptul că statul le-a încălcat dreptul de proprietate fie prin interdicții care îi împiedicau să își exercite real și integral drepturile asupra unui imobil (cauza Sporrong și Lonnroth contra Suediei, cauza Loizidou contra Turciei, cauza Burghelea împotriva României, cauza Belvedere Alberghiera S.R.L. contra Italiei, cauza Scordino contra Italiei), fie prin ocuparea terenului prin obiective de interes public, fără a se proceda la exproprierea pentru utilitate publică și la despăgubirea justă și prealabilă.
Prin hotărârile amintite, Curtea a reținut noțiunile de expropriere de fapt, pentru prima ipoteză, a interdicțiilor și expropriere indirectă pentru cea de a doua ipoteză, a ocupării în fapt. În ambele situații, Curtea a apreciat că a existat o ingerință a autorității publice asupra dreptului de proprietate al reclamanților, protejat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a obligat Statul la despăgubiri.
Această expropriere de fapt există de fiecare dată când există o legătură directă între măsurile pe care o persoană le-ar putea aştepta de la un stat şi exercitarea efectivă a prerogativelor dreptului de proprietate (cauza Onerzildiz c. Turcia din 30.09.2004, par. 134). Exproprierea de fapt există de fiecare dată când proprietarul nu-şi poate exercita oricare dintre atributele dreptului de proprietate. Astfel, în cauza Sporrong şi Lonnroth c. Suedia, Curtea a statuat că în absenţa unei exproprieri formale, adică a operării unui transfer de proprietate, Curtea este ţinută să privească dincolo de aparenţe şi să analizeze realitatea situaţiei litigioase.
În speţa de faţă reclamanții sunt împiedicaţi să îşi exercite atributele folosinţei şi indirect al dispoziţiei, prin invocarea de către autorităţile locale a unor interese publice, aparent superioare celor private. Atributul folosinţei este încălcat prin faptul că proprietarii nu sunt lăsaţi să utilizeze imobilele conform intereselor proprii. Invocând supremaţia interesului public reclamanţilor intimaţi li se refuză de către autorităţile locale emiterea unor acte administrative necesare realizării construcţiilor. În acest mod, utilizarea terenului în vederea construirii devine imposibila, iar o eventuală demarare a acelor construcţii fără actele administrative prevăzute de lege, este calificată ca infracţiune sau contravenţie.
În consecinţă, raportat la normele juridice şi la jurisprudenţa arătată anterior, cu referire la situaţia de fapt reţinută în speţă, Curtea reţine că în cursul anului 2002, prin adoptarea PUG, reclamanţii intimaţi şi-au pierdut un atribut important al dreptului de proprietate şi anume dreptul de a ridica o construcţie pe acest teren.
Fără să constate ilegalitatea unei măsuri temporare de interzicere a construirii pe un teren ce urmează a fi afectat unei utilităţi publice, Curtea reţine că din 2002 (adică de 17 ani la momentul introducerii cererii), Municipiul nu a întreprins nici un demers pentru clarificarea situaţiei juridice a terenului, prin începerea procedurii de expropriere prevăzute de legea 255/2020. Efectuarea studiilor de fezabilitate sau a altor acte cu caracter intern nu pot fi luate în considerare de către instanţă, pentru că acestea nu sunt de natură să schimbe situaţia juridică a terenului proprietatea reclamanţilor şi prelungesc în mod nepermis o stare de incertitudine care ar trebui să fie temporară.
Astfel, Curtea mai reţine că intervalul mare de timp în care reclamanţilor li s-a interzis un atribut al dreptului de proprietate echivalează cu o expropriere de fapt, care depăşeşte cu mult scopul legitim pe care recurentul l-a furnizat în justificarea acestei măsuri.»
Întreaga motivare o găsiți aici.
Concluzii
E dezamăgitor faptul că există oameni și instituții care doar la nivel declarativ sunt în slujba cetățeanului și a legii. E și mai dezamăgitor să vezi că deși se schimbă primarul și există o hotârâre definitivă care confirmă susținerile unor cetățeni, opinia să fie în continuare aceeași:
Nu se poate modifica un Plan Urbanistic General aprobat în 2002 de o parte interesată care se consideră nemulțumită și virtual afectată de propunerile urbanistice aprobate ca atare de autoritatea administrativă locală. În nici un caz nu poate face asta plecând de la considerente de ocrotire a proprietății private. (estras din Adresa Municipiului Târgu Mureș – Direcția Arhitect Șef nr. 6912/10.11.2020).
E însă îmbucurător faptul că mai există oameni și instituții care nu doar declarativ sunt în slujba cetățeanului și a legii. În fața voastră, mă înclin!
