Încă din septembrie 2023 voiam să scriu aceste rânduri.
Am așteptat ca soluția pe care urmează să v-o împărtășesc să rămână definitivă. Nu doar că a rămas definitivă, dar motivarea soluției din apel e de pus în ramă.
Dosarul avea ca obiect constatare nulitate act și reprezentam reclamanții. După 4 termene de judecată în fața instanței de fond, pârâții plătesc voluntar sumele datorate și solicită respingerea cererii introductive ca lipsită de interes.
Fiind de acord cu faptul că acțiunea a ajuns să fie lipsită de interes, singura problemă care se mai punea era cea a plății cheltuielilor de judecată.
Urmează un seminar despre interpretarea prevederilor legale în această materie.
Tribunalul Specializat Cluj – Sentința civilă nr. 1454 din 28.09.2023
Cheltuielile de judecată au fost în cuantum de 23.639 lei, fiind compuse din suma de 23.419 lei reprezentând onorariu avocaţial și suma de 220 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
Pârâții au solicitat respingerea sau reducerea onorariului de avocat.
Completul D7 (doamna judecător Voichița Laura Grunea) dispune însă obligarea pârâților la plata integrală a cheltuielilor de judecată, iar argumentele dânsei au fost următoarele:
Faţă de prevederile art. 453 alin. 1 şi art. 455 Cod proc.civ., întrucât reclamanţii nu sunt în culpă pentru faptul că au ajuns în situaţia de a nu le mai fi analizată pe fond temeinicia pretenţiilor formulate, în această situaţie ajungându-se pentru că doar ulterior introducerii cererii de chemare în judecată a fost achitată creanţa în considerarea căreia reclamanţii au demarat prezentul litigiu, tribunalul va obliga pârâtele la plata către reclamanţi a sumei de câte 7879,73 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată, totalul cheltuielilor de judecată fiind împărţit în mod egal în sarcina fiecăreia dintre cele trei pârâte, şi fiind compuse din suma de 23.419 lei reprezentând onorariu avocaţial conform facturii seria BA nr. 1062/20.03.2023 şi a dovezii de plată bancare prin ordinul nr. 105/05.04.2023 (filele 125-126, vol. II), iar 220 lei reprezentând taxa judiciară de timbru achitată de reclamanţi aferent acţiunii formulate (filele 131-132, vol. I). (…)
În prezenta cauză, tribunalul apreciază că onorariul avocaţial pretins de reclamanţi, în cuantum de 23.419 lei, nu poate fi apreciat a fi disproporţionat cu valoarea totală a creanţelor invocate de către reclamanţi, de 47.183,29 lei, în considerarea cărora a fost demarat litigiul, pentru a se asigura posibilitatea realizării acestora. Totodată, obiectul litigiului a avut un caracter complex, incluzând atât cererea principală de constatare a nulităţii absolute a Deciziei nr. 1/23.10.2020 a asociatului unic al pârâtei VC SRL prin care s-a aprobat majorarea capitalului social prin cooptarea asociatei CCE, precum şi a actelor subsecvente, cât şi cererea subsidiară de constatare a inopozabilităţii faţă de aceştia a Deciziei nr. 1/23.10.2020 a asociatului unic al pârâtei VC SRL prin care s-a aprobat majorarea capitalului social prin cooptarea asociatei CCE, precum şi a actelor subsecvente, la care se adaugă cererile accesorii. Totodată, tribunalul apreciază că opţiunea reclamanţilor pentru angajarea unui avocat care nu percepe onorarii minimale este pe deplin opozabilă pârâtelor, fiind rezonabil ca părţile să îşi asigure apărarea prin avocaţi având o experienţă mare, o rată ridicată de reuşită şi care pot asigura o calitate sporită a serviciilor juridice oferite clienţilor, inclusiv ca urmare a alocării unui durate de timp sporite pentru pregătirea apărării necesare în cauză, şi fiind evident că doar perceperea unor onorarii în cuantum mai ridicat permite avocaţilor să angajeze un număr mai redus de cauze, sau în cazul societăţilor de avocaţi să fie compuse dintr-un număr mai mare de avocaţi, şi astfel să aibă la dispoziţie mai mult timp pentru pregătirea minuţioasă a apărării pentru fiecare cauză în parte, avocaţii care percep onorarii mai reduse fiind nevoiţi să angajeze un număr mai mare de cauze pentru a-şi asigura veniturile necesare unui nivel mediu de trai şi ajungând astfel în situaţia de a putea aloca un timp mai redus pregătirii apărării pentru fiecare cauză în parte. (…) În concluzie, tribunalul apreciază că onorariul avocaţial dovedit de către reclamanţi nu poate fi apreciat ca fiind disproporţionat, nejustificându-se reducerea onorariului.
Curtea de Apel Cluj – Decizia civilă nr. 103 din 26.02.2024
Pârâții au formulat apel, acesta vizând, pe de o parte, aplicarea prevederilor art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă (învederând în esenţă că întrucât acţiunea dedusă judecăţii a fost respinsă, formal reclamanţii sunt părţile care au pierdut procesul), iar pe de altă parte aplicarea art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă (apreciind onorariul avocaţial a fi vădit disproporţionat faţă de valoarea sau complexitatea cauzei, activitatea desfăşurată de avocat şi circumstanţele cauzei).
Completul A5 (doamnele judecător Doina-Viorica Popovici și Alina Gabriela Nicolescu) răspund într-o manieră impecabilă motivelor de apel, argumentele dânselor trebuind a fi reținute și repetate mereu. Astfel, în privința aplicării prevederilor art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă, arată următoarele:
Este de reţinut că doctrinar şi jurisprudenţial s-a statuat că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a celui care a determinat iniţierea unui proces sau a promovat un proces lipsit de fundament juridic lato sensu.
În alte cuvinte, aşa cum arată intimatele, de principiu, obligația urmează să fie suportată de către partea care a generat procesul în mod nejustificat, culpabil, adică fie reclamantul, în măsura în care acțiunea sa se respinge, fie pârâtul, în măsura în care acțiunea reclamantului este admisă, fie toate părțile, prin aprecierea după criterii de proporționalitate, a gradului de culpă în declanșarea litigiului, în ipoteza admiterii în parte a cererii.
Cu toate acestea, o astfel de modalitate de stabilire a culpei procesuale nu este însă posibilă în ipoteza în care, la fel ca în litigiul de faţă, instanţa nu ajunge să analizeze fondul pretenţiilor. Într-o atare situaţie, aşa cum corect au susţinut intimaţii, determinarea părţii câștigătoare/pierzătoare nu se poate rezuma la o analiză pur formală, simplistă, raportată la soluţia de admitere/respingere acţiunii. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat prin Decizia nr. 59 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 6 noiembrie 2017, că premisa art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă constă în culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, care este temeiul factual al obligării la plata cheltuielilor de judecată, şi care este analizată de instanţele de judecată în concret, în fiecare litigiu în parte, atât în funcţie de rezultatul final al acestuia, cât şi de conduita manifestă a părţilor, premergător şi în cursul judecăţii, putându-se aprecia şi asupra realităţii, necesităţii sau caracterului rezonabil al sumelor solicitate cu acest titlu, pentru evitarea abuzurilor de drept procesual. (…)
Analiza referitoare la culpa procesuală a părţilor în prezenta cauză se impune a se realiza pornind de la împrejurarea că reclamanţilor din prezenta cauză nu li se poate reproșa şi nu pot fi consideraţi culpabili pentru valorificarea tuturor posibilităților legale în vederea asigurării recuperării creanţelor lor, după cum nici pârâtele nu pot fi exonerate de plata cheltuielilor de judecată odată ce conduita lor anterioară procesului a determinat naşterea acestuia, iar conduita lor din timpul procesului a determinat rămânerea fără interes a acestuia şi neanalizarea lui pe fond.
Raţiunea acestei abordări constă în aceea că riscul acestei situații trebuie să fie suportat de către partea care, prin comportarea sa, chiar dacă nu a fost de rea-credinţă, a obligat partea adversă să angajeze cheltuielile din proces, textul alin. 1 al art. 453 inducând o culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul şi cu ocazia desfăşurării procesului.»
În continuare, în privința aplicării prevederilor art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, Curtea de Apel Cluj arată următoarele:
Curtea reține mai întâi că potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, deși judecătorul cauzei este ținut să aprecieze cuantumul onorariului avocațial din prisma valorii sau complexității cauzei, respectiv a activității desfășurate de avocat și circumstanțelor cauzei, el este totodată ținut ca aprecierea să fie realizată fie în sensul constatării rezonabilității onorariului, fie în sensul constatării cuantumului său exagerat. Aceasta deoarece spre deosebire de reglementarea anterioară (respectiv art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă de la 1865), textul în vigoare în prezent prevede condiția ca onorariul să fie vădit disproporționat, și nu doar nepotrivit de mare.
Interpretarea textului trebuie să pornească de la rațiunea pentru care legiuitorul permite reducerea acestei categorii de cheltuieli de judecată – protejarea părții ce a căzut în pretenții de instituirea unei obligații excesiv de oneroase, având izvorul într-un contract față de care are calitatea de terț. Astfel, regularizarea cuantumului sumelor achitate cu titlu de onorariu avocațial, proporțional cu circumstanțele cauzei, este menită să asigure un just echilibru între dreptul părții ce a avut câștig de cauză de a-și recupera cheltuielile avansate și culpa procesuală a părții ce a căzut în pretenții, întrucât aplicarea regulii privind răspunderea pentru cheltuielile de judecată celui căzut în pretenţii nu trebuie să conducă la o povară individuală excesivă.
Aşadar, Curtea reține că reducerea onorariilor cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial în temeiul prevederilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă este şi trebuie să rămână o măsură cu caracter excepţional, lectura textului relevând faptul că nu orice disproporţie îi permite judecătorului să dispună reducerea, ci numai aceea care, în concret, apare ca majoră şi semnificativă, doar asemenea circumstanţe reclamând intervenţia judecătorului pentru a se evita împovărarea excesivă a părţii care a pierdut procesul.
Cât priveşte modalitatea concretă de aplicare a prevederilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea stabilesc câteva repere în aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată, prevăzând că instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Aşa cum se poate observa, textul legal nu face nicio referire la cuantumul onorariilor avocaţiale minimale recomandate potrivit Ghidului orientativ al onorariilor minimale al Uniunii Naţionale a Barourilo din România, astfel încât nivelul stabilit în cuprinsul acestuia pentru acţiuni cu obiect similar este vădit nerelevant în cauză, cu atât mai mult cu cât, aşa cum sugerează şi denumirea ghidului invocat, acesta este unul cu caracter orientativ şi priveşte onorariile minimale aplicabile pentru diferite tipuri de acţiuni.
În speţă se observă că valoarea cauzei a fost apreciată corect de către prima instanță ca fiind reprezentată de valoarea totală a creanţelor în considerarea cărora a fost formulată prezenta acţiune, respectiv suma de 47.183,29 lei, cu atât mai mult în contextul în care tocmai achitarea acestei valori a determinat respingerea cererii reclamanţilor ca rămasă fără interes, iar nu suma de 1500 de lei reprezentând valoarea aportului la capitalul social adus de către noul asociat. Cât priveşte evaluarea complexității cauzei, Curtea constată că aceasta nu se poate face exclusiv în raport de soluţia pronunţată, ci trebuie avută în vedere complexitatea prefigurată în mod legitim la data la care onorariul a fost convenit, iar aceasta este departe de a fi una redusă şi este dovedită inclusiv de amploarea şi complexitatea dezbaterilor ce au avut lor la termenele de judecată pe care cauza le-a parcurs în faţa primei instanţe. Împrejurarea că litigiul de faţă nu a mai ajuns a fi soluţionat pe fond nu permite în sine concluzia că acţiunea avea o complexitate redusă, partea neputând şti care va fi soluția pronunțată de către instanța de judecată în dosar sau care va fi abordarea sa cu privire la argumentele aduse şi apărările formulate în acel dosar. Referitor la susţinerile apelantelor privind activitatea în concret desfăşurată de către avocați pentru reclamanţi, Curtea reține că este dincolo de orice îndoială că nu este suficient ca instanţele, atunci când stabilesc acordarea cheltuielilor de judecată, să aibă în vedere exclusiv numărul de termene acordat în cauză sau numărul de pagini redactate de către avocat, întrucât activitatea desfăşurată de acesta nu se rezumă la cele două aspecte, iar în cauză activitatea în concret desfăşurată de către avocații reclamanţilor nu poate fi apreciată ca fiind neînsemnată aşa cum încearcă apelantele să inducă ideea.
Prin urmare, față de valoarea și complexitatea cauzei, dar și în raport cu activitatea desfășurată de avocații reclamanţilor, astfel cum aceasta este reflectată de actele de la dosar şi de conţinutul încheierilor de şedinţă, Curtea reține că nu se pune problema ca onorariul acordat intimaţilor reclamanţi în primă instanță să fie unul vădit disproporționat în sensul prevederilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, chiar dacă ar putea fi considerat drept ridicat.
De luat aminte…
Reducerea onorariului avocaţial în temeiul art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă este şi trebuie să rămână o măsură cu caracter excepţional.
Nu orice disproporţie îi permite judecătorului să dispună reducerea onorariului, ci numai aceea care, în concret, apare ca majoră şi semnificativă.
Un onorariu de avocat care ar putea fi considerat drept ridicat, nu este neapărat și vădit disproporționat.
Faptul că litigiul nu a mai ajuns a fi soluţionat pe fond nu înseamnă că ar avea o complexitate redusă, trebuind a fi avută în vedere complexitatea prefigurată la data la care onorariul de avocat a fost convenit.
Din perspectiva art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, este vădit nerelevant nivelul onorariului stabilit în Ghidul orientativ al onorariile minimale al UNBR.
Este rezonabil ca părţile să îşi asigure apărarea prin avocaţi având o experienţă mare, o rată ridicată de reuşită şi care pot asigura o calitate sporită a serviciilor juridice oferite clienţilor, inclusiv ca urmare a alocării unui durate de timp sporite pentru pregătirea apărării necesare în cauză, şi fiind evident că doar perceperea unor onorarii în cuantum mai ridicat permite unui avocat să angajeze un număr mai redus de cauze, sau în cazul societăţilor de avocaţi să fie compuse dintr-un număr mai mare de avocaţi, şi astfel să aibă la dispoziţie mai mult timp pentru pregătirea minuţioasă a apărării pentru fiecare cauză în parte.
