Zilele trecute am terminat de citit cartea lui Joel ben Izzy, Regele-cerșetor și secretul fericirii. E minunată!
Capitolul 14 este denumit Secretul fericirii și începe cu o poveste originară din Turcia, în care un adorator a lui Nastratin Hogea îl întreabă care este secretul fericirii. Urmare a acestei întrebări, are loc următorul schimb de replici:
– Judecata dreaptă e secretul fericirii.
– Ah, zise elevul, dar cum să avem o judecată dreaptă?
– Prin experiență, veni răspunsul lui Nastratin.
– Da, dar cum obținem experiența?
– Prin judecata strâmbă.
Judecata strâmbă
În activitatea profesională nu prea m-am ocupat de dosare de dreptul familiei. Precum dosarele de daune din accidente rutiere, în dosarele de dreptul familiei mizezi într-o oarecare măsură pe sensibilitatea judecătorului, or eu prefer dosarele în care să conteze exclusiv faptele și prevederile legale. De asta mă și enervez uneori când se judecă în echitate, în condițiile în care pricina poate și trebuie să fie judecată în baza legii.
Însă, întâmplarea face ca anul trecut să îmi fie supusă analizei următoarea speță:
Din relația de concubinaj dintre un cetățean columbian – tătăl – și un cetățean român – mama – (ambii rezidenți în Italia), în anul 2010 se naște un copil.
În august 2016, mama, fără a avea acordul tatălui, aduce copilul în România. În septembrie 2016 înregistrează pe rolul Judecătoriei Oradea o cerere de chemare în judecată prin care solicită autoritate părintească exclusivă, stabilirea domiciliului minorului la mamă și obligarea tatălui la plata pensiei de întreținere.
La 05.10.2017 Judecătoria Oradea pronuntă Sentința Civilă nr. 6440, prin care se admite în tot cererea mamei. Sentința se comunică în decembrie 2017.
3 ani mai târziu, tatăl mă contactează în încercarea de a schimba soluția Judecătoriei Oradea. Susținea că nu a primit niciodată citațiile de la Judecătoria Oradea, dar nici Sentința. Între timp el a demarat o acțiune în Italia împotriva mamei.
Părea a fi o judecată strâmbă, însă trecuseră 3 ani de la respectiva judecată…
Judecata dreaptă
Seara, înainte de culcare, îi citim Elenei cărțile lui Alex Donovici cu Țup. Prima carte se numește Imposibil e doar un cuvânt. E despre un pui de ciocărlie fără aripi, însă asta nu îl împiedică să realizeze o grămadă de lucruri mărețe.
De câte ori Elena îmi spune că nu poate ceva, îi reamintesc de Țup și de cum Buhul Pădurii o învață că imposibil e doar un cuvânt.
Și pentru că imposibil e doar un cuvânt, din analiza speței a rezultat că:
- da, Sentința era din 05.10.2017, însă era comunicată la o adresă greșită (era numărul 3 în loc de 1);
- da, unele dovezi de comunicare erau semnate, însă nu toate, iar inclusiv cele semnate erau contestate de către tată;
- da, tatăl locuind în Italia îi era mai complicat să exercite drepturile și obligațiile părintești, însă asta NU constituie motive întemeiate și suficiente pentru ca instanța să dispună exercitarea în mod exclusiv de către mamă a ansamblului drepturilor și obligațiilor părintești, cu atât mai mult cu cât a fost alegerea mamei să îl aducă în România, neavând acordul tatălui;
- în plus, în discuție era inclusiv competența instanțelor din România, câtă vreme potrivit art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părintești privind un copil care are reședința obișnuită în acest stat membru la momentul la care instanța este sesizată.
Însă elementul declanșator a fost referirea la niște probleme penale pe care tatăl le-a avut la vârsta de 18 ani. Când nu o cunoștea pe mamă, când încă nu era tată și pentru care oricum își ispășise pedeapsa.
Toate acestea m-au convins să accept provocarea.
La 02.02.2021 Tribunalul Bihor a pronunțat soluția:
Respinge ca neîntemeiată excepţia tardivităţii apelului, invocată de intimată. Admite cererea de apel formulată de apelantul MYJ în contradictoriu cu intimata MAT. Anulează sentinţa civilă nr. 6440/05.10.2017 pronunţată de Judecătoria Oradea. Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, invocată de apelantul-pârât. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta MAT în contradictoriu cu pârâtul MYJ ca nefiind de competenţa instanţelor române. Definitivă.
Efectele unei judecăți drepte
Chiar dacă foarte probabil nici mama și nici avocatul acesteia (și poate nici măcar judecătorul fondului) nu sunt prea încântați de soluția de mai sus, apreciez că aceasta este judecata dreaptă, care aduce în final fericirea.
Fericirea tatălui, pentru că va avea posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere și de a o face în fața unei instanțe competente și, cine știe, poate chiar de a rămâne alături de fiul său.
Fericirea judecătorilor din apel, care prin înțelepciunea lor au îndreptat o judecată strâmbă.
Dar și fericirea noastră, a tuturor celor care, zi după zi, avem înțelepciunea și curajul de a încerca să îndreptăm judecăți strâmbe, pentru a face lumea asta mai dreaptă și implicit mai fericită.
