E un text mai lung decât de obiecei, dar merită citit pentru a vedea două atitudini diferite de a trata o cauză. Până la urmă poate două atitudini diferite de a îndeplini îndatoririle și menirea de judecător.
În iunie 2022 sunt contactat de către 6 cetățeni italieni, asociați într-o societate din Cluj Napoca, radiată din registrul comerțului încă din anul 2008. Această societate deținea 2 terenuri în Cluj și se punea problema dobândirii acestora de către asociați.
Anterior, în perioada 16-17 septembrie 2021 a avut loc întâlnirea preşedinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel dedicată discutării aspectelor de practică judiciară neunitară în materia litigiilor cu profesioniști și insolvenței. Printre problemele de drept a fost și următoarea:
Procedura de soluţionare a cererilor asociaţilor unei societăţi comerciale pentru constatarea dreptului de proprietate, prin transmiterea prin efectul legii, asupra imobilelor rămase după radierea societăţii în condiţiile art. 237 alin. 1 din Legea 31/1990: procedură contencioasă sau necontencioasă. Competenţa de soluţionare a acestor tipuri de acţiuni. Calitatea procesuală pasivă, în astfel de acţiuni, a Oficiului Registrului Comerţului.
În urma dezbaterilor pe această problemă de drept, prin minuta adoptată s-au decis următoarele:
- cu unanimitate, în ceea ce privește competența materială, aceasta aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are societatea sediul principal (potrivit art.63 din Legea nr. 31/1990);
- cu majoritate (8 voturi pentru), în ceea ce privește tipul procedurii, în ipoteza în care nu sunt identificate persoanele care contestă dreptul de proprietate sau care ar putea pretinde un drept asupra bunurilor, aceasta este o procedură necontencioasă;
- având în vedere opinia majoritară cu privire la tipul procedurii, problema calității procesuale pasive nu se mai pune.
În plus, în aprilie 2022 Tribunalul Specializat Cluj soluționează în acest mod un dosar identic – Sentința Civilă nr. 737/06.04.2022.
Analizez starea de fapt și prevederile legale aplicabile, solicit inclusiv opinia OCPI Cluj și îi informez pe clienți că aceasta ar fi calea de urmat: sesizarea Tribunalului Specializat Cluj cu o acțiune în constatare în procedura necontencioasă.
Sentinţa civilă nr. 2279/02.11.2022 a Tribunalului Specializat Cluj
Primesc de la Tribunalul Specializat Cluj o soluție total neașteptată, menită probabil să schimbe practica judiciară în acest domeniu, semnată de către un domn judecător pe care îl stimez foarte mult, prin care cererea era respinsă ca inadmisibilă. Motivarea era următoarea:
«În conformitate cu prevederile art. 237 alin. 13 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data sesizării instanţei cu prezenta cerere, bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerţului, în condiţiile alin. (8)-(10), le revin acţionarilor/asociaţilor.
Potrivit art. 527 din Codul de procedură civilă (NCPC), cererile pentru soluţionarea cărora este nevoie de intervenţia instanţei, fără însă a se urmări stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, precum sunt cele privitoare la darea autorizaţiilor judecătoreşti sau la luarea unor măsuri legale de supraveghere, ocrotire ori asigurare, sunt supuse dispoziţiilor prezentei cărţi.
Art. 237 alin. 13 din Legea nr. 31/1990 nu condiţionează efectul translativ de proprietate al radierii unei societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990 de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de constatare a acestui fapt juridic lato sensu. Art. 237 alin. 13 din Legea nr. 31/1990 nu impune vreo condiţie de formă a transmiterii dreptului de proprietate al societăţii radiate către asociaţii săi, ci stabileşte că radierea societăţii din registrul comerţului, în condiţiile speciale ale art. 237 alin. 8- 10 din Legea nr. 31/1990, are ca efect transmiterea, prin efectul legii, a dreptului de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul societăţii radiate către asociaţi.
Prin urmare, în speţă nu este îndeplinită condiţia pe care art. 527 NCPC o impune pentru admisibilitatea cererii: necesitatea intervenţiei instanţei.
Subsecvent, în prezenta speţă, instanţa nu se va pronunţa asupra eventualei dobândiri de către reclamanţi a drepturilor de proprietate asupra celor două imobile mai sus arătate, o atare statuare neputând avea loc în cadrul procedurii necontencioase. În condiţiile în care o atare statuare ar avea drept consecinţă recunoaşterea erga omnes a drepturilor reclamanţilor, fără ca instanţa să dea, în mod efectiv, vreunui terţ interesat posibilitatea de a se opune unei astfel de recunoaşteri, o eventuală pronunţare asupra dobândirii de către reclamanţi a drepturilor de proprietate asupra celor două imobile mai sus arătate ar putea avea drept consecinţă vătămarea eventualelor drepturi ale unor terţi asupra acestor două imobile.
Reclamanţii au invocat şi prevederile art. 35 NCPC în susţinerea cererii lor. În conformitate cu aceste dispoziţii legale, cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.
Reclamanţii justifică, fără îndoială, interesul de a îşi face recunoscute potenţialele lor drepturi de proprietate asupra imobilelor mai sus arătate de către toţi terţii, însă nu au deschisă calea acţiunii în constatare reglementate de art. 35 NCPC, deoarece au la dispoziţie o altă cale prevăzută de lege. Conform art. 885 din Codul civil (NCC) „(1) Sub rezerva unor dispoziţii legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părţi, cât şi faţă de terţi, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea. (2) Drepturile reale se vor pierde sau stinge numai prin radierea lor din cartea funciară, cu consimţământul titularului, dat prin înscris autentic notarial. Acest consimţământ nu este necesar dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului arătat în înscriere ori prin decesul sau, după caz, prin încetarea existenţei juridice a titularului, dacă acesta era o persoană juridică.”
Dreptul de proprietate al IK SRL asupra celor două imobile pare să se fi stins ca urmare a radierii acesteia din registrul comerţului, fapt juridic care a pus capăt existenţei acestei persoane juridice şi care, în conformitate cu art. 885 alin. 2 NCC, elimină necesitatea consimţământului IK SRL pentru stingerea drepturilor sale asupra imobilelor în discuţie. Concomitent, dreptul de proprietate asupra celor două imobile s-ar fi transmis către reclamanţi conform art. 237 alin. 13 din Legea nr. 31/1990. Aceştia din urmă pot obţine înscrierea eventualelor lor drepturi în cartea funciară, cu consecinţa opozabilităţii acestor eventuale drepturi faţă de terţi, pe calea procedurală a cererii de înscriere a drepturilor lor în cartea funciară, conform art. 885 NCC şi art. 28 şi urm. din Legea nr. 7/1996. Eventuala respingere a cererilor reclamanţilor de înscriere a drepturilor arătate în cartea funciară poate fi supusă controlului judiciar pe calea plângerii reglementate de art. 31 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 7/1996.
Pentru toate motivele de fapt şi de drept mai sus expuse, în temeiul art. 35 teza a II-a NCPC, coroborat cu art. 527 NCPC, interpretat per a contrario, tribunalul specializat va respinge cererea, ca inadmisibilă, conform dispozitivului.
Efectele soluției din 02.11.2022 – opinia oficială a OCPI
Având în vedere contextul, pentru mine a fost o soluție de neînțeles. Apreciez inițiativa și dorința de a degreva instanțele de astfel de cauze, însă nu cred ca aceasta este modalitatea potrivită pentru a ajunge la acest deziderat.
Evident că între a formula o acțiune judiciară cu plata unei taxe judiciare de timbru la valoarea imobilelor și a formula o cerere la OCPI cu plata unei taxe de 160 lei, varianta a doua e de departe câștigătoare (atât din perspectiva costurilor, dar și a timpului necesar). Drept urmare, în speranță că măcar taxa din apel poate fi evitată, imediat după primirea motivării soluției din fond am adresat aceeași solicitare OCPI Cluj, prezentând inclusiv opinia Tribunalului Specializat Cluj. Răspunsul OCPI Cluj a fost însă cel comunicat și anterior formulării acțiunii:
Solicităm depunerea hotărârii judecătorești pronunţată pentru dizolvarea societăţii comerciale care confirmă noua situaţie juridică a imobilului conform art. 171 alin 3 din Ordinul nr. 700/2014 pentru aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară și art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 7/1996, republicată.
Nu aveam o astfel de hotărâre pentru că tocmai fusese respinsă ca inadmisibilă solicitarea făcută în acest sens. Prin urmare am formulat apel.
Decizia civilă nr. 137/09.03.2023 a Curții de Apel Cluj
După multe frământări, îndoieli și dureri de stomac vine această decizie din apel, care fără să contrazică flagrant opinia instanței de fond, cu mult tact o schimbă, demonstrând astfel implicit care sunt cu adevărat îndatoririle unui judecător.
«În tot acest context, corect a identificat tribunalul prevederile legale incidente, reţinând că în conformitate cu prevederile art. 237 alin. 13 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data sesizării instanţei cu prezenta cerere, bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerţului, în condiţiile alin. (8)-(10), le revin acţionarilor/asociaţilor.
Chiar dacă este adevărat că este vorba despre o transmisiune ope legis, nu este mai puţin real că în pratica instanţelor judecătoreşti, pornind de la refuzul OCPI de a înscrie în favoarea foştilor asociaţi dreptul de proprietate dobândit în condiţiile art. 235 şi 237 LS, întemeiat pe disp. art. 171 alin. 3 din Regulamentul din 9 iulie 2014 de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul nr. 700 din 9 iulie 2014, solicitări similare celor formulate de petenţi au fost admise.
În acest sens, apelanţii fac apel cu just temei la cele consemnate în Minuta întâlnirii preşedinţilor secţiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel de la Constanţa, din 16-17 septembrie 2021, unde, având în vedere dezideratul unificării practicii judiciare în materie, s-a decis, cu majoritate, în ceea ce privește tipul procedurii, în ipoteza în care nu sunt identificate persoanele care contestă dreptul de proprietate sau care ar putea pretinde un drept asupra bunurilor, că aceasta este una necontencioasă.
Cu alte cuvinte, s-a admis teza admisibilităţii unor astfel de acţiuni, tocmai pornind de la reglementările speciale din materia publicităţii imobiliare, întrucât înscrierea în cartea funciară impune existența unui înscris autentic sau a unei hotărâri judecătorești care să consacre dreptul cu privire la care se face solicitarea.
Totodată, în ceea ce priveşte tipul procedurii, s-a admis, de principiu, că ea poate fi şi necontencioasă, funcţie de specificul fiecărui dosar.
Chiar dacă curtea nu neagă că aceste minute nu au caracter obligatoriu, nu este mai puţin adevărat că ele reprezintă documente accesibile publicului larg, fiind instrumente utile funcţie de care justiţiabilii adoptă o anumită conduită procesuală sau alta.
Or, dezideratul asigurării unui act de justiţie predictibil şi previzibil este de natură cel puţin să impună ca argumentele expuse în adoptarea unei soluţii să fie luate în considerare, iar eventualele contraargumente să fie expuse corespunzător.
Chiar dacă este adevărat că judecătorul fondului a motivat pe larg soluţia adoptată, prezentând exhaustiv care sunt motivele pentru care a reţinut caracterul inadmisibil al cererii, în tot acest context, curtea nu va achiesa la opinia prezentată în sentinţa atacată.
În primul rând, argumentul privind inadmisibilitatea unei cereri de constatare şi apelul la prev. art. 885 alin. 2 NCC, este unul care nu este împărtăşit în practica administrativă a OCPI, iar date certe cu privire la existenţa unei practici unitare a instanţelor judecătoreşti în sensul admiterii plângerilor formulate împotriva unor încheieri de respingere a unor cereri de înscriere în CF a unor drepturi dobândite de foştii asociaţi, pe temeiul prev. de art. 237 alin. 13 LS, curtea nu are la dispoziţie.
De altfel, dacă aceasta ar fi calea de urmat, problemele juridice legate de cererile adresate direct instanţei, în situaţii similare celei din speţă, nu s-ar fi ivit în mod recurent şi nu ar fi fost discutate, inclusiv la nivel naţional.
Apoi, petenţii relevă în apel că ulterior pronunţării sentinţei de la fond, au urmat calea indicată de tribunal şi au sesizat direct OCPI Cluj, cererile acestora fiind înregistrate cu numerele 273851/22.12.2022 şi 273852/22.12.2022, anexate apelului. Urmare a acestor cereri, la data de 17.01.2023 apelanţii au primit un referat cu notă de completare, prin care li s-a cerut să depună hotărârea judecătorească pronunţată pentru dizolvarea societăţii comerciale care confirmă noua situaţie juridică a imobilului conform art. 171 alin 3 din Ordinul nr. 700/2014 pentru aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară şi art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 7/1996, republicată.
Iată deci că aceste prevederi sunt interpretate în sensul necesităţii prezentării unei hotărâri judecătoreşti care să confirme transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor de la societatea dizolvată şi radiată către asociaţii acesteia.
Aşa fiind, având în vedere şi practica judiciară în materie, inclusiv a Tribunalului Specializat Cluj şi a Curţii de Apel Cluj, instanţa de apel constată că nu li se poate imputa petenţilor că au apelat la justiţie, de maniera pe care au ales-o, cererea lor fiind admisibilă, iar intervenţia instanţei fiind necesară, în acord cu prev. art. 527 C.pr.civ.
Pe de altă parte, li se mai reproşează petenţilor că au formulat o cerere în procedura necontencioasă, lipsind astfel instanţa de posibilitatea de a da, eventualilor terţi interesaţi, posibilitatea de a se opune unei astfel de recunoaşteri a drepturilor alegate.
Or, curtea constată că prin înscrisurile anexate la dosarul de fond şi, în special, prin depunerea dovezii demersurilor întreprinse pentru obţinerea certificatelor de atestare fiscală (pentru impozitele locale) în ceea ce priveşte societatea radiată, petenţii au dovedit că au întreprins demesurile posibile, în limite rezonabile, pentru a convinge instanţa că nu există terţi care ar putea ridica pretenţii asupra bunurilor indicate în cerere, primii posibil interesaţi fiind, desigur, creditorii societăţii. De altfel, la solicitarea petenţilor, autoritatea fiscală competentă teritorial a indicat că societatea fiind radiată, se află în imposibilitate de a emite certificat de atestare fiscală.
Apoi, situaţia tabulară a imobilelor nu evidenţiază existenţa unor litigii legate de dreptul de proprietate, astfel încât, şi din acest punct de vedere, situaţia dedusă judecăţii se prezintă a fi cea anterior indicată, adică cea în care nu sunt identificate persoanele care contestă dreptul de proprietate sau care ar putea pretinde un drept asupra bunurilor şi în care s-a decis că este posibilă apelarea la procedura necontencioasă.
Aşa fiind şi constatând că, conform prev. art. 237 alin. 13 LS, a avut loc dobândirea ope legis de către foştii asociați a dreptului de proprietate ce a aparţinut societăţii radiate, transmisiune ce a avut loc la data radierii din evidenţele ORC, curtea se va pronunţa conform dispozitivului, respectiv, în baza prev. art. 480 alin. 3 teza iniţială C.pr. civ., va admite apelul, va anula sentinţa atacată şi, evocând fondul, va admite cererea astfel cum a fost formulată.
Pe cale de consecinţă, în baza prev. art. 237 alin. 13 LS, art. 35 C.pr.civ., se va constata că, urmare a dizolvării şi radierii societăţii IK SRL din evidenţele ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, a operat transmiterea dreptului de proprietate către petenţi în calitate de foşti asociaţi, în cotă de 1/6 fiecare, asupra următoarelor bunuri imobile (…).
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut şi că dispoziţia de radiere a societăţii a fost dată in anul 2008, iar având în vedere intervalul de timp curs de atunci, în principiu, drepturile de creanţă ale eventualilor creditori nu ar mai putea fi valorificate cu concursul justiţiei.»
Concluzii
Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii. Asta prevede art. 5 Cod procedură civilă.
Mă bucur enorm că magistrații Curții de Apel Cluj au înțeles să aplice aceste prevederi legale. Din păcate însă se reconfirmă loteria dreptului.
Mă bucur și că, în pofida soluției din fond, clienții nu și-au pierdut încrederea în mine și în sistem deopotrivă…
Totodată, precum instanța de fond, consider și eu că apelarea la OCPI în astfel de situații este o soluție de preferat, însă ar trebui reglementată corespunzător.
