Am observat frecvent creditori care, în încercarea de a-și recupera creanțele, nu urmează căile firești: solicitarea emiterii unei ordonanțe de plată (dacă sunt îndeplinite condițiile) sau o acțiune de drept comun. Fără a avea nicio dovadă că debitorul s-ar afla în stare de insolvență, formulează direct cerere de deschidere a procedurii insolvenței.
Invocă existența unei creanțe mai mari de 50.000 lei și scadentă de mai mult de 60 de zile, achită o taxă de 200 de lei și pretind îndeplinirea condițiilor pentru o cerere de deschidere a procedurii insolvenței.
E oare însă suficient pentru ca demersul să nu poată fi considerat un abuz de drept?
Prezumarea (relativă) a insolvenței
Potrivit Legii nr. 85/2014 insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile şi care se prezumă atunci când debitorul, după 60 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor. Prezumția este relativă.
În cazul supus analizei societatea pârâtă are sediul principal în Italia și sedii secundare în alte 15 țări din America, Asia, Africa și Europa. Are mii de angajați, un capital social de peste 300 de milioane de Euro și cu o cifră de afaceri în 2023, doar în România, de peste 70 milioane de Euro.
Societatea reclamantă pretindea restituirea unei sume de aproximativ 130.000 Euro reprezentând garanții de bună execuție. În loc să formuleze o cerere de chemare în judecată prin care să demonstreze îndeplinirea condițiilor pentru restituirea garanțiilor, formulează direct o cerere de deschidere a procedurii insolvenței.
La 8 zile de la formularea cererii, încă înainte ca societatea pârâtă să primească vreo comunicare oficială de la tribunal, creanța pretinsă se achită integral, iar societatea reclamantă formulează cerere de renunțare la judecată.
Tribunalul Specializat Cluj – Încheierea civilă nr. 1316/26.06.2024
Față de starea de fapt anterior prezentată, s-a pus problema unei eventuale exercitări abuzive a dreptului de solicita deschiderea procedurii insolvenței, iar Tribunalul Specializat Cluj a confirmat această soluție, cu următoarea motivare:
Potrivit art. 187 alin. 1 pct.1 lit. a Cod procedură civilă, ”dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel: 1. cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei: a) introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice; …”. Conform art. 12 alin. 1- 2 din același act normativ, ” Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi. (2) Partea care îşi exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, şi la plata unei amenzi judiciare.”
Potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2014 ”Scopul prezentei legi este instituirea unor proceduri de prevenire a insolvenţei la care pot recurge debitorii aflaţi în dificultate şi, respectiv, a unor proceduri colective de insolvenţă pentru acoperirea pasivului debitorului, în cadrul cărora debitorul beneficiază, atunci când este posibil, de şansa de redresare a activităţii sale.”
În ceea ce privește starea de insolventă prezumată, simpla susținere a presupusei creditoare a acestei stări nu face nici măcar să se apropie de prezumție. A accepta o astfel de idee ar însemna ca procedurile de insolvență să fie demarate pe simple susțineri și mențiuni ale articolelor de lege care definesc prezumția. Creditorul nu se poate sustrage de la prevederile art. 249 Cod de Procedură Civilă, or Legea nr. 85/2014 nu face vreo mențiune cu privire la exceptarea presupusului creditor de la sarcina probei.
Art. 1417 Cod civil prezintă o definiție mai în detaliu la ce înseamnă insolvabilitate: “starea de insolvabilitate rezultă din inferioritatea activului patrimonial ce poate fi supus, potrivit legii, executării silite, față de valoarea totală a datoriilor exigibile. Dacă prin lege nu se prevede altfel, această stare se constată de instanță, care, în acest scop, poate ține seama de anumite împrejurări, precum dispariția intempestivă a debitorului, neplata unor datorii devenite scadente, declanșarea împotriva sa a unei proceduri de executare silită și altele asemenea.” Presupusa creditoare nu a încercat să își recupereze pretinsa creanță prin nicio altă formă prevăzută de lege, iar inferioritatea activului societății față de valoarea totală a datoriilor exigibile nu a fost pus vreodată în discuție.
De asemenea societatea reclamantă nu a depus niciun minim de diligență în a afla starea reală a debitoarei, înțelegând să uzeze de prezenta procedură, care nu este procedura de drept comun în recuperarea unei creanțe, forțând prevederile legale si punând debitoarea într-o situație care poate cauza serioase prejudicii în relațiile cu partenerii contractuali, pe o presupunere falsă și abuzivă a reclamantei. Mai mult, prin raportare chiar la susținerea creditoarei, aceasta utilizează în mod excesiv și nerezonabil procedura insolvenței reglementată de Legea nr. 85/2014 pentru a obține plata creanțelor pe care le deține de la debitoare, fără a deține un titlu executori sau a urma dreptul comun în materie de executare a contractului, astfel că prin raportare și la dispozițiile art. 15 și 14 Cod civil, judecătorul sindic reține că formularea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței cu scopul de a obține plata creanțelor deținute urmate de renunțarea la judecată după atingerea acestui scop reprezintă o exercitare abuzivă a drepului, astfel că raportat la art. 187 alin. 1 pct.1 lit. a Cod procedură civilă, va aplica creditoarei o amendă judicară în cuantum de 1.000 lei.
Scopul denaturat al unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței
Este foarte interesant punctul de vedere exprimat de către Tribunalul Specializat Cluj, mai ales că face referire la insolvabilitate într-un litigiu în care se pune problema insolvenței.
În fond judecătorul sindic pare a avea dreptate. Chiar dacă societatea reclamantă poate fi obligată la plata unei cauțiuni și chiar dacă societatea pârâtă poate răsturna relativ ușor prezumția de insolvență, efectele înregistrarii unei astfel de cereri sunt ireversibile.
Băncile pot pune întrebări sau pot de-a dreptul declara anticipat scadente anumite credite. Partenerii contractuali pot pune întrebări sau se pot retrage din anumite contracte. Angajații pot de asemenea pune întrebări sau își pot prezenta demisiile.
Așadar, formularea unei astfel de cereri fără nicio altă dovadă de insolvabilitate, alta decât susținerea unei prezumții relative, face ca demersul să fie abuziv. Scopul cererii introductive nu este acela de deschidere a procedurii insolvenței ci acela de recuperare a unei creanțe.
Soluția Tribunalului Specializat Cluj nu este definitivă, astfel că, dacă va fi contestată, urmează să vedem dacă va fi menținută sau nu.
