La finalul anului 2021 am început o procedură de executare silită pentru recuperarea unei creanțe de aproximativ 1.5 milioane Euro de la un debitor din județul Brașov. Debitorul avea doi asociați, o persoana juridică din Italia și o persoană fizică tot din Italia – persoana fizică având și calitatea de administrator statutar.
Aflând de începerea executării silite, asociații se grăbesc să-l înlocuiască pe administratorul statutar cu un alt cetățean italian – o paiață juridică, fără niciun bun pe numele său, perfectă pentru rolul de paravan – iar în această nouă formulă decid vânzarea tuturor bunurilor pe care debitorul le deținea, noul administrator statutar semnând contractul de vânzare-cumpărare.
În consecință procedura de executare silită se încheie prematur și se deschide procedura insolvenței.
În acest nou context, am solicitat atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvență atât a fostului administrator statutar, cât și a celui în funcție la data deschiderii procedurii.
Tribunalul Brașov – Sentința civilă nr. 304/17.04.2025
Administratorul statutar în funcție la data deschiderii procedurii nu a formulat nicio apărare. Era cumva de așteptat raportat la situația sa patrimonială și la scopul pentru care a fost numit.
Fostul administrator statutar a încercat să dea vina pe actualul administrator.
Cu toate acestea, s-a admis atragere răspunderii solidare încă din primă instanță, reținându-se în esență următoarele argumente:
Prezumţia relativă exonerează lichidatorul judiciar de obligaţia dovedirii condiţiilor necesare pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, şi anume: existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, înţeles atât ca stare de insolvenţă a patrimoniului, cât şi ca pasiv neacoperit, precum şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu. Interpretarea şi aplicarea legii în această modalitate nu lipsesc pârâţii de orice apărare. Aceştia se puteau apăra şi puteau dovedi lipsa de fundament a prezumţiei, în sensul că nu au fost notificaţi pentru a pune la dispoziţia practicianului în insolvenţă documentele contabile sau că nepredarea documentelor contabile este consecinţa unor împrejurări obiective independente de voinţa lor sau că există orice alte aspecte de natură să răstoarne prezumţia relativă instituită în favoarea subiecţilor activi ai acţiunii.
Așadar, constatând că pârâții au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, aceștia sunt răspunzători, în solidar în temeiul art. 169 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, de pasivul societăţii CM S.R.L. în cuantum de 6.503.176,18 lei.
Curtea de Apel Brașov – Decizia civilă nr. 974/04.07.2025
Doar fostul administrator statutar a contestat soluția primei instanțe, susținând în esență că judecătorul sindic ar fi apreciat greşit aplicarea prezumției relative prevăzută de art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, în condițiile în care acesta nu mai deține calitatea de administrator din data de 29.03.2022, dată la care s-a publicat hotărârea AGA nr. 4 a asociaților prin care a fost revocat din această funcție administrativă. Ori, în lipsa calității de administrator, nu cădea în atribuțiile sale să predea evidențele contabile administratorului judiciar întrucât nu avea acces la aceste documente.
Curtea de Apel Brașov a respins ca nefondat apelul formulat de către fostul administrator statutar, reținând în acest sens următoarele argumente:
În ceea ce priveşte susţinerea apelantului în sensul că nu se face vinovat de săvârşirea faptei prevăzute de art. 169 alin. 1, lit d, din Legea nr. 85/2014 întrucât nu mai avea calitatea de administrator, Curtea constată că datoriile societăţii sunt anterioare datei de 29.03.2022, dată la care s-a publicat hotărârea AGA nr. 4 a asociaților, prin care a fost revocat din această funcție administrativă, că începând cu anul 2014, când a fost declarată inactivă fiscal, pentru societatea debitoare nu au mai fost întocmite situaţiile financiare şi că nu s-a făcut dovada predării documentelor contabile de către apelant către noul administrator al debitoarei.
Față de aceste considerente, se constată incidenţa în cauză a disp. art. 169 alin. 4 din lege, potrivit cărora, în caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. (1) este solidară, cu condiţia ca apariţia stării de insolvenţă să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care şi-au exercitat mandatul ori în care au deţinut poziţia în care au contribuit la starea de insolvenţă.
Brașov vs. Cluj
Într-un articol mai vechi de pe acest blog povesteam cum, într-o speță similară, lichidatorul judiciar a considerat că «nu există premise care să fundamenteze o cerere de atragere a răspunderii personale a foștilor administratori statutari.»
Mă bucură soluția de la Brașov și poate poate ajunge și la practicienii în insolvență din Cluj…
