Tribunalul Brașov: Admisibilitatea cererii de intervenție accesorie într-o acțiune de anulare a actelor frauduloase inițiată de către lichidatorul judiciar

anularea actelor frauduloase
Sursa: https://blogs.worldbank.org/

Un aspect frecvent dezbătut în cadrul procedurilor de insolvență este posibilitatea creditorilor de a interveni în litigiile inițiate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, având în vedere statutul acestora în proces.

Tribunalul Brașov a pronunțat recent o soluție prin care a admis în principiu cererea de intervenție accesorie a unui creditor într-un proces având ca obiect anularea unui contract de vânzare-cumpărare, ignorând, pe bună dreptate, o hotărâre a ÎCCJ invocată de către terțul dobânditor în sprijinul excepției inadmisibilității.

Situația de fapt

Într-un dosar de faliment aflat pe rolul Tribunalului Brașov, lichidatorul judiciar solicitase anularea unui contract de vânzare-cumpărare încheiat de debitor în frauda creditorilor. Ulterior înregistrării acestei acțiuni, în numele unicului creditor din procedură, am formulat o cerere de intervenție accesorie în sprijinul lichidatorului judiciar. Intervenienta a argumentat că anularea contractului ar conduce la o creștere a patrimoniului debitorului, ceea ce ar mări șansele de recuperare a creanței sale.

Unul dintre pârâți, cumpărătorul bunurilor în discuție, a invocat inadmisibilitatea cererii de intervenție accesorie, susținând că lichidatorul judiciar nu ar fi parte în litigiu, ci doar un reprezentant al debitorului, iar simpla calitate de creditor nu este suficientă pentru a justifica un interes direct în intervenție. În sprijinul acestei opinii, pârâtul a invocat Decizia ICCJ nr. 249/2016, argumentând că aceasta exclude posibilitatea creditorilor de a interveni în astfel de litigii, întrucât intervenția accesorie trebuie să sprijine apărarea unei părți, iar lichidatorul judiciar nu ar avea această calitate.

Argumentele Tribunalului Brașov

Tribunalul Brașov prin Încheierea de ședință din 28.02.2025 a reținut următoarele aspecte esențiale:

  1. Interesul creditorului în proces – Conform art. 61 alin. (1) C. proc. civ., intervenția accesorie este admisibilă dacă intervenientul demonstrează un interes legitim și direct. În speță, instanța a considerat că intervenienta avea un interes concret, deoarece o soluție favorabilă lichidatorului judiciar ar fi crescut posibilitatea recuperării creanței sale din patrimoniul debitoarei.
  2. Legitimarea procesuală a administratorului judiciar – Tribunalul a respins apărările pârâtului privind lipsa calității procesuale a lichidatorului judiciar, subliniind că, potrivit art. 122 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, administratorul/lichidatorul judiciar are calitate procesuală activă în acțiunile în anulare prevăzute de art. 117, fiind considerat reclamant și nu simplu reprezentant al debitorului.
  3. Aplicabilitatea deciziilor ICCJ – Tribunalul a constatat că Decizia ICCJ nr. 249/2016, invocată de pârât, nu este aplicabilă în speță, deoarece aceasta a fost pronunțată într-un context diferit, respectiv confirmarea unui lichidator judiciar. Instanța a reținut că această decizie nu împiedică exercitarea dreptului creditorilor de a interveni în litigii ce au ca obiect anularea actelor frauduloase, în măsura în care există un interes direct și legitim. Astfel, tribunalul a clarificat faptul că, deși în hotărârea ICCJ se reținea că lichidatorul judiciar nu este parte în litigiu, acest aspect nu exclude posibilitatea ca un creditor să sprijine demersurile acestuia într-o acțiune de anulare a actelor frauduloase atunci când are un interes concret.

Concluzii și implicații practice

Hotărârea Tribunalului Brașov este relevantă pentru practica insolvenței, stabilind că un creditor poate interveni în sprijinul administratorului / lichidatorului judiciar într-o acțiune de anulare a actelor frauduloase, dacă demonstrează un interes concret. Această soluție confirmă rolul activ pe care creditorii îl pot avea în protejarea drepturilor lor în cadrul procedurii falimentului.

Pentru creditorii interesați de recuperarea creanțelor din faliment, această decizie reprezintă un precedent util, evidențiind că implicarea activă în litigii poate influența semnificativ rezultatul procedurii de insolvență. Avocații specializați în insolvență și faliment pot oferi asistență juridică esențială în astfel de demersuri, maximizând șansele de succes pentru recuperarea datoriilor și protejarea intereselor creditorilor.

0 Shares:
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like