Salutare! Numele meu este Marian Bota.
Din 2011 sunt avocat. Am avut șansa să mă alătur unei echipe unde mi s-a acordat încredere și astfel am putut să mă dezvolt. După aproape 10 ani sunt tot alături de cei cu care am început.
Vorbesc bine italiana (așa mi s-a transmis cel puțin) și prin urmare o parte importantă a oamenilor cu care colaborez sunt italieni.
După cum zice și crezul după care mă ghidez, încerc în calitate de avocat, de fiecare dată când am ocazie, să schimb în bine acele situații ce pot fi schimbate. De cele mai multe ori reușesc.
Care e secretul? Nu e niciun secret. E muncă, e dedicare, e implicare.
Harper Lee spune în cartea …Să ucizi o pasăre cântătoare că «n-ai să înțelegi niciodată cu adevărat o persoană până ce nu vezi lucrurile din punctul ei de vedere».
Asta încerc să fac. Să văd ca avocat lucrurile din punctul de vedere al clientului. Iar pentru a vedea lucrurile din perspectiva clientului, trebuie să te implici. Iar implicarea e de multe ori la modul că plutesc în urma unor decizii favorabile și mă doare stomacul în urma unora nefavorabile.
Fiat Iustitia!
Și pentru că viața de avocat e un cumul de reușite și nereușite, de decizii corecte și de decizii greșite, am ales să fac acest blog. Scopul e acela de a împărtăși din experiențe, așa cum se văd prin ochii mei de avocat.
O sa scot în evidență și victoriile și eșecurile. Și bunele și relele. Toate sunt importante în egală măsură. Poate cu un plus pentru rele. Fredrik Backman spune în cartea Un bărbat pe nume Ove că «oamenii buni se nasc din propriile greșeli și că, adesea, devin încă și mai buni decât dacă n-ar fi greșit niciodată.»
Chiar dacă aproape ostentativ peste tot vedem doar victorii / reușite, eșecurile au un rol fundamental. Inclusiv în profesia de avocat. Joel Dicker, în cartea Adevarul despre cazul Harry Quebert, o spune atât de frumos:
– Mândrie. După lovitură am simțit mândrie. A doua zi, când mi-am privit vânătăile pe trup, le-am iubit: mă autodepășisem, îndrăznisem. Îndrăznisem să mă bat.
– Deci considerai că ai câștigat…
– În principiu, da. Chiar dacă, tehnic, am pierdut lupta, am avut impresia că am câștigat în ziua aceea.
– Acolo e răspunsul: nu contează dacă pierzi sau câștigi, Marcus. Ceea ce contează este drumul pe care îl parcurgi între gongul primei runde și gongul final. Rezultatul meciului nu e, de fapt, decât o informație pentru public. Cine are dreptul să spună că ai pierdut când tu crezi că ai câștigat? Viața este ca o cursă de alergare, Marcus: vor fi întotdeauna oameni mai rapizi sau mai lenți decât tine. Tot ceea ce contează în cele din urmă, este efortul pe care îl depui în a-ți parcurge drumul.
Dacă aveți o problemă juridică și apreciați că v-ar putea fi util sfatul unui avocat, dați-mi un mail pe contact@marianbota.ro sau folosiți formularul de contact.
P.S. Mulțumesc Laura Bâlc pentru fotografie.